Un jandarm care nu purta mască de protecție în interiorul unui restaurant din Oradea a amendat un minor pentru că nu a purtat mască de protecție, deși minorul lua masa în restaurantul mamei sale.

Administratorul (doamna E.H.) restaurantului Taverna de pe str. Mihai Eminescu din Oradea l-a sesizat pe deputatul Mihai Lasca, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, cu privire la faptul că în data de 29 septembrie 2021 a fost sunată de personalul restaurantului cu privire la faptul că un jandarm și un polițist au intrat în restaurant și spus că vor amenda mai multe persoane pentru că nu poartă mască de protecție.

 

Mihai Lasca,membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

Fiind în apropiere de restaurant administratorul a ajuns în scurt timp și a observat că și fiul minor (în vârstă de 15 ani) al acesteia urma să fie amendat, deși acesta a luat masa în timp ce patrula a intrat în restaurant.

Mai mult decât atât, jandarmul care l-a amendat pe minor nu a purtat mască de protecție în interiorul restaurantului (dovadă sunt imaginile și filmarea pusă la dispoziție de administrator), iar pentru că a afirmat că nu i se pare normal ce se întâmplă polițistul a amendat-o și pe femeia administrator cum că nici aceasta nu ar fi purtat mască de protecție, deși aceasta, așa cum susține, purta masca de protecție, inclusiv personalul restaurantului, dar aceasta a refuzat semnarea procesului verbal pentru că nu i-a fost citit și astfel nu a putut să-și exprime obiecțiunile cu privire la acesta.

 

Un jandarm fără mască îi amendează pe alții pentru că nu poartă mască

Aceasta a afirmat că va contesta amenzile aplicate și chiar va depune plângere penală împotriva forțelor de ordine pentru abuz în serviciu. Contactat telefonic, deputatul Mihai Lasca, a afirmat că zilele următoare va sesiza Conducerea Jandarmeriei Bihor pentru cercetarea comportamentului jandarmului, subliniind totodată că abuzurile asupra cetățenilor din partea Jandarmeriei și Poliției trebuie să înceteze!

Videoclipul de mai jos arată clar că jandarmul  nu poartă mască în timp ce impune penalități în restaurant pentru lipsa măștii.

sursa: https://informatialibera.ro/abuzuri-ale-fortelor-de-ordine-la-un-restauran-din-oradea-deputatul-mihai-lasca-intervine-pentru-a-l-sprijini-pe-proprietara-restaurantului-video/